Senza mancare di riguardo nei confronti di Johann Sebastian Bach e la sua Cantata con lo stesso titolo, veniamo all’actus tragicus re lu puórche, molto più prosaico dell’opera bachiana, ma è quello che maggiormente c’interessa in questa parte.
Dunque: mentre “sópa a ru ffuóche nd’à lu callère (1) vurréva (2) l’acqua, ca róppe servéva pe luuè cu nu curtiérre tagliènde re ssétele ra la cóteca (3) re lu cundannète, quiste, cóme se avésse avùte lu presendemènde ca pe irre stéva pe ssunè r’ùldema ora, accumenzèva a allucchè cùme a n’assèsse (4), apprìma angòra ca menéva mìste sópa a lu chianghièrre (5) curchète sópa a nu fiànghe e cu la chèpa chiechèta (6) a la vija re sótte, pe ffè assì (7) ra lu ndàcche (8) ca lu macellèje le facéva nganna (9) assìne a (10) r’ùldema stìzza re sànghe”.
Sul letto di morte, “mèndre parécchie cristiène furzùte tenévne férme la vittima, lu bòje nzacchèva (11) nu sòrte re curtiérre nd’à lu hruffelère (12), cu l’allùcche re lu murebbónde ca arrevàvene affìne mbaravìse, e ca furnévene sulamènde quanne quire pòvere anemèle caccèva r’ùrdeme respìre, ca l’asséva quanne la pónda re lu curtiérre le pungéva lu còre; ndànde na fémmena tenéva sótte a la chèpa nu caccaviélle (13) andó facéva sculè tutte lu sànghe”, che dopo sarebbe servito “pe ffè lu sammùcchie” (14).
Anche io, “quanne ra nùje acceriémme (15) nu sòrte re majèle, piglièje parte a sta fèsta, pe mòde re rìce, pecché m’affebbiàrne nu còmbete mburtànde, ca ère quìre re mandené la córa re lu puórche”; d’altra parte, avendo io soltanto sei anni, non mi si poteva pretendere di più.
Terminata tutta l’operazione, “ognùne se vandèva sciacquànnese (16) la vócca (17): a me éja assùte re rùje qundèle cu quatte résceta (18) re larde, recéva ùne, e sùbbete n’alde vandasciòtta (19), sótte a la bbòtta, s’affannèva a respónne: a me, nvéce, rùje qundèle e vìnde cu ccìnghe (20) résceta”.
Questo perché, “pe bberé chi ère stète chiù bràve a ffè crésce re cchiù lu purciérre, s’ausèva mesurè cu re ddésceta (21) re la mèna quande ère làrehe (22) ru llàrde (23) ca stéva nd’à la shchéna re lu de cuius, róppe ca lu cuórpe, appìse cu lu hammariérre (24) a lu cateniérre (25)sótte a la làmbija (26), menéva squartète e fatte rinde a dòje parte, ca tutte quande putévne scì a gguardè e rrè nu ggiurìzie”, quasi mai, per invidia, positivo, oppure, per indolenza, non espresso, “ma però, cùme rice lu pruvèrbie, quanne la hàtta nu ng’arrìva, rice ca ru llarde éja r’aràngete” (27).
GLOSSARIO.
1 caldaio; 2 bolliva; 3 cotenna; 4 ossesso; 5 sgabello; 6 piegata; 7 uscire; 8 taglio; 9 in gola; 10 fino a; 11 ficcava con forza; 12 pappagorgia; 13 pentolino; 14 il sanguinaccio; 15 ammazzammo; 16 lavandosi; 17 bocca; 18 dita; 19 millantatore; 20 cinque; 21 dita; 22 largo; 23 lardo; 24 attrezzo di legno robusto a forma di arco; 25 anello di ferro; 26 la volta; 27 rancido
Continua
Alfonso De Capraris