É cchiù re na settemèna
c'ammundunème lèvene
pe lu favóne re la vescìlia:
ceppùne, tàcchere, frasche
e pure lu père re na sèggia
scagnulèta: tutte quére
che piglia fuóche quéra sera.
Attuórne Sand'Andréa
è stète tutte n'ammuìna,
nuje uagliùne tuzzulanne
càsera pe càsera :
" Cummè, ché ne rète na lèvena
pe lu favóne a Sant' Andandònie?"
e po' a stepè tutte rrà ffòre;
angòra qualcùne se r'arròbba.
Òsce alzème finalmènde
lu favóne, e ché favóne!
re vambe ànne arrevè
affìne a ngiéle!
Re lèvene cchiù gròsse vanne sótta
e quére cchiù suttìle ngìmma,
mbond'a mbónda vèje
na canna cu la fehurìna
nóva re lu Sande.
Sòna la cambèna ra la chiazza
e s'abbìa la pregessióne
ra lu Ponde.
Nuje attiénde attiénde quànne
arriva sótte a lu Chianghète.
A lu cchiù gruósse attócca
r'appiccè lu fiamméfere
e lu favóne finalmènde piglia fuóche:
"EVVIV'A SAND'ANDÒNIE!"
Mmiézz'a lu Chianghète
accórre tanda gènde
e tutte se fanne
lu ségne re la cróce.
Re scatérre arrìvene
affìne a ngiéle
"Evviva a Sand'Andonie!"
allùcchene quére crijatùre e
qualcùne s'assuca
na làhrema annascuse .
Re frasche re cìmma sardene
nda nu mumènde
e piglia fuóche tutte lu favóne.
Ché calle!
Re vambe fanne allucése
a tutte lu Chianghète.
Li uagnùne accummènzene
a zumbè sópa a li tezzúne
che càrene pe ndèrra,
Lu zappatore s'appiccia
la pippa a nu craóne
e na fémmena vène
cu nu vrasciére,
che quà re fuóche
nge nn'eja tande.
A séra tarde, rèstene
l'uómene a fumè e
li uagnùne addìce fessarìje.
Chiène chiène tutte
s'arretìrene a la chèsa
cu lu còre cundènde.
Mô sta tradizione andìca
nun s'aùsa cchiù;
ma è rumasta sùle la grande
dévozióne pe lu Sante.
(giovanni, sett. 2017)