Geràrde èra nu chiazzaiuóle e scapulóne re na quarandìna r'ànne, sùle ca tenéva na bèlla còsa re sòlde sópa a lu lebbrètte a la pòsta.
La nnammurèta se la truuèje tarde e quanne, a la séra, scéva a la chèsa, la putéva sule uardè 'mbacce, e cóme ammalapéna la tucchèva, l'attène, cu lu iatatùre l' abbinghièva 'nbónda a re ggenòcchie.
La uagnàrda era na bellaggiòvena, pure érra azzecchèva a la quarandina e nun z'era angòra maretéta, pecchè fin'a mmò nunn'avéva truèta n' accasiona bbòna...
Róppe na mesèta bbòna, Gerardìne, se straqquèje re s' abbuschè lu iatatùrate e na sera addummannèje se putévene chiacchieriè ra sule, pure pe se canòsce mèglie.
Tande faciérene e tande rìssere, ca li viécchie, cìtte cìtte, se ne sciérne a córche, pùre pe nun pèrde n'accasióne re matremònije.
Róppe na recìna re sére a Geràrde li bbacètte nu l' abbastàvene cchiú.
Sarà stète lu Démònije o lu Rijàvele tentatòre; Geràrde la vòlze verè tottaquanda cume l'avéva fatte la mamma, senza niénde nguórre: a lanùra!
Cume la gióvena se furnìje re spugliè, Geràrde ca nu l'avéva mèjie vista na fémmena a la nura, la zennìjèje ra cimme e sótte, se mettìje nu pòche penziére e dìsse:
- Chèperecazze! Qua nunn'éja cchiù còsa mìa; qua c'è vòle une re lu mestière!
(Giovanni)