Mò ve cónte nu fattariérre c'ànne cundète ammé.
Mariètta rumèse véreva e li figlie se ne sciérne lundène, une a Milano e natùne a Torino.
Cu érra, rinda a na casarèrra a "lu Serróne", rumèse sule Mechèle, l'uteme figlie, nu scapulóne ca nu le nguzzèva re fatehè.
Mechèle, quanne stéva rinda lu paése, o passejèva la chiazza sópe e sótte o scéva sèmbe aggiuchè a lu bbar a "PATRÚNESÓTTE" e senó; se ne scéva a spalge e cardungèrre pe la cambàgna.
A chi l'addummannèva: " Ché te ne fèje angòra a lu paése?", Mechèle respunnéva ca nu nze n'era sciute ra Sand'Aheta pe nu lassè sola la mamma.
Accussì, Mechèle e la mamma, cambàvene cu queruppòche re penzióne re la vecchia.
Cu ru passè re lu tiémbe, la vecchiarèrra cu la saluta scéva sembe ammalamènde e accussì Mechele mmannèje na lettera a li ddùje frète pe ne ruffè sapè; ma chi te rèje!
Chi truèva na scusa e chi n'ata, pe nun dice chière e tunne ca re menì a Sand'Àheta a truuè la mamma, nun tenévene propija ndénzióne.
S'era capìte ca nun vulévene fè dduje viagge, vulèvene menì sùle quanne la mamma era mbunde re morte.
La cosa scìje nnànze nu bèlle pòche:
" IJE SCRIVE ATTÉ E TU SCRIVE AMMÉ".
A nu cèrte punde Mechèle se sfasterijeje e mmannèje a li frète na léttera bella tosta:
" Frète mije, addrète a la porta, se v'arrecurdète buóne, mamma tenéva e tène angora na bella paròcchela che ne facéva assaggè quanne facéveme mèleservizzie. Mô, senza fè accapì niénde a nisciùne, facìteme sapé lu juórne precìse ca putite menì a Sand'Àheta, accussì luème ogne peléa.....
Ije avésse truuète na soluzióne sémblice sémblece:
lu juórne prima le fìcche na parucculèta addrète a lu cuzzètte a Mamma e ve la fazze truuè morta!"
Nota: La Paròcchela ( dal latino “pedruncola = ramo) era un bastone artigianale utilizzato da contadini e pastori. Era più robusto del comune bastone, con una impugnatura grossolana che poteva costituire un’arma vera e propria. Tanti a Sant’Agata la tenevano appesa dietro la porta per scacciare i malintenzionati.