Lu faòn a Sant'Andonie.
Fra poc juorn sarà la festa r' Sant'Andonie
ch'a lu paès nuostr eja na festa important. Andonie, Tonin, Andeniucce, Jucce, Totonn; parecchia gend porta stu nom; pur lu cantant r' lu paes nuostr Toní Santagata e c'è na grand devozione p' lu sand.
Sta festa, ra quann'er piccul, m'eja semb piaciut e ogni vota ca vèch giglie e cerès, m'arrecord la pregession r' Sant'Antonie a li trirece r' giugne.
Ije abetèv ngastiegghr e nuje criatur aspettaven sta festa cumm'a ru pèn. Lu meglie faòn era p' Sant'Antonie. Tutta na settmena a coglie levèn, casera p' casera , e a la vescilia, già ra la matina, a costruì stu faòn, cumm s' foss n'arber r' Natèl e quann'era fernùt, ngimma ngimma, mettèven na canna spaccheta a la ponta cu la fehurina r' lu Sand. Quann l'appicciaven, vamp e scategghr arrivaven ngiél! " Evviv a Sand'Andonie!" , r' femmen s' faceven lu segne r' croce e steva chi chiagèva.
Duje, tre uagliùn curreven a veré l'ati faùn e turnaven cu l'affann: "lu faòn r' lu Chianghèt è lu chiù gruoss". La devoziòn era revendèt na gara! Quann ru fuoc steva a la fine, r' femmen asseven cu li vrascièr vacand a pigliè la vrescia, l'uomen s'appicviaven na segaretta a li tezzùn e fumaven nnand a ru fuoc e nuje uagliungiegghr accummenzaven a corr e saltè sopa li tezzùn chiù gruoss; fin a che mameta t' chiameva: "Giuà, a corc!" Te né sciv cuntent e cu lu penzièr a la pregessiòn r' lu jiorn appriess.
In ricordo dei bei tempi.
Giovanni Pietro Castello