Lu presèbbie.
Facènne lu presèbbie
me carìje ndèrra nu pastóre
e se rumbìje na còssa, poveriérre,
nun féce na làhrema,
pecché era nu pupazze fàtte cu ru ggésse.
e la còssa ne l’aggiustèje a la mèglie.
Lu pastóre purtèva nguórre
n'àijene appéna nète
e me l'agge sèmbe stepète,
cu tutte lu defètte.
A lu presèbbie nuóstre
nu mmanghèva niénde:
la strèta fatta re farina,
la néve cu l'ovatta ngìmme a re mundàgne,
lu lahètte, lu puzze e lu muline
e pure l’angele appìse sópa a la mangiatòia.
E lu pastóre cu la còssa rótta,
ogne ànne l'agge sèmbe miste
rìnde a lu presèbbie,
mmiézze a tutte l'àte pérsonagge;
pùre cu la còssa ammalamènde.
Già ra tànne capiétte, ca Gesùbambìne,
nun guarda li piére;
ma sùle lu còre re la gènde.