(11/01/2018)
LI CAVAJUÓLE RE CARMÈLA


di MaestroCastello



A li tiémbe ca se scéva a mmète, Mechèle s'abbìjèje a la Puglia nziéme a n'amìche, p'abbuschè qualche jurnèta pe cambè li figlie.
Li pòveriérre tutte lì juórne s'accerévene re fatìja e pe mangè s'arrangiàvene assùtte: na cepórra cu ru furmagge, nu pembròre e pe strùre ru ppène tuóste, acqua sèle pòche e spìsse .
Maccarùne e carne se re sunnàvene la nòtte!
Róppe na mesèta, furnìje la fatìja e se turnàrene a lu paése.
Arrevète sótte Sand'Àheta, Mechèle rìsse a l'amìche:
- Me férme a la Vastìja, tènghe ra fè ddòije jurnète a zappè na vigna, rì a muglièrma Carmèla ca tòrne pescrèje e me facésse truuè còtte còse bbòne.
Cóme séppe lu fatte, Carmèla scìje andó lu pastóre accattè la recòtta frésca e, quanne turnèje lu marite, le féce truuè nu tumbagne re cavajuóle cu lu rraù.
Mechèle trasìje a la chèsa e nun dìsse manghe bònaséra, s'assetta a la tavela, se mette a chèpe calèta e accumnza a mangè.
A une a une se strafuchèje uttandòtte cavajuióle e mèndre se mettéva mmócca l'uldeme cajuóle, huardànne la muglièra:
- Carmè, rìmme na cosa; ma chìre ch’è cuótte muséra èrene cavajuóle?